Începând cu 24 mai se reia traficul prin toate punctele de trecere a frontierei cu excepția punctului Lipcani-Rădăuți

Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal anunță că începând începând de luni, 24 mai, ora 8.00, traficul prin toate punctele de trecere a frontierei de pe segmentul moldo-român și moldo-ucrainean va fi restabilit atât pentru călători, cât și pentru transportul de mărfuri. 

Totuși, cu excepția punctului de trecere a frontierei Lipcani-Rădăuți Prut. Potrivit Serviciului vamal și Poliției de frontieră, acesta rămâne încă nefuncțional, deoarece partea română nu reia, deocamdată, activitatea acestuia. Astfel, autoritățile Republicii Moldova nu pot să redeschidă acest punct de trecere.

Amintim că în scopul prevenirii răspândirii infecției COVID-19, dar și ca răspuns la deciziile autorităților din țările vecine, din data de 14 martie 2020 a fost sistată activitatea mai multor puncte de trecere a frontierei cu România și Ucraina. Până în prezent, doar 33 din cele 81 de puncte de trecere a frontierei erau deschise traficului.

ȘTIRI SIMILARE