Municipalitatea intenționează să amenajeze zona comercială din centrul capitalei după modelul piețelor altor țări

Conceptul de modernizare a Pieței Centale urmează a fi supus discuțiilor publice, iar autoritățile vor efectua o vizită la întreprinderea municipală, pentru a verifica situația la fața locului și a decide ce măsuri sunt necesare să fie întreprinse în primul rând. Potrivit noului concept, zona comercială din centrul capitalei urmează să fie amenajată după modelul piețelor altor țări, cu pavilioane și hale separate.

„Este definitivat documentul privind modernizarea Pieței Centrale și ne propunem să îl plasăm pentru dezbateri publice. Am discutat și cu consilierii municipali care fac parte din grupul de lucru poentru revizuirea situației pe Piața Centrală, a fost pregătit și o decizie a CMC pentru introducerrea modificărilor în decizia anterioară”, a menționat viceprimărița Inga Ionesii, în cadrul ședinței serviciilor municipale.

„Cred că mâine trebuie să ne deplasăm la Piața Centrală, să invităm și presa, să prezentăm viziunea noastră în acest domeniu”, a opinat primarul general, Ion Ceban.

„Da, ar fi bine să mergem să vadă toată lumea în ce stare este această piață și poate se vor expune mai rapid și cei cointeresați în dezvoltarea noului concept de modernizare”, a confirmat Inga Ionesii.

Potrivit noului concept, municipalitatea intenționează să amenajeze zona comercială din centrul capitalei după modelul piețelor altor țări, cu pavilioane și hale separate. De asemenea, va fi elaborat și un plan de reorganizare a Î.M. „Piața Centrală”, care prevede perfecționarea sistemului de management la nivel organizaţional.

După definitivare, proiectul Conceptului de modernizare a întreprinderi municipale va fi înaintat spre dezbatere și aprobare Consiliului Municipal Chișinău.

ȘTIRI SIMILARE