Primăria Chișinău lansează Programul Buget Civil, ediția 2021. Care sunt inițiativele acceptate spre finanțare

Procesul de Bugetare Participativă are drept scop promovarea ideilor inovative ale cetățenilor, cu un impact benefic, pe termen mediu și lung pentru locuitorii municipiului Chișinău.

Obiectivul Programului este axat pe creşterea gradului de asumare şi implicare a cetățenilor în procesul de dezvoltare a orașului, implicarea activă, îmbunătățirea transparenței, iniţierea și stimularea democrației participative.

Valoarea Programului este de 3 milioane de lei, bani alocați din bugetul municipal Chișinău pentru implementarea proiectelor de interes local.

Proiectele depuse de cetățeni vor fi clasificate în două categorii: proiecte mari, în valoare de 100 – 300 mii lei şi proiecte mici, în sumă de 50 – 100 mii lei. Ulterior acestea urmează a fi validate de către municipalitate, după care supuse procesului de vot, pentru a fi implementate.

Inițiativele acceptate spre finanțare vizează următoarele domenii:

– infrastructură urbană (amenajarea, reabilitarea spațiilor publice, precum zone pietonale, scuaruri, spații verzi etc.);
– mobilitate urbană (accesibilitate, siguranța circulației rutiere etc.)
– infrastructură culturală și socială (valorizarea patrimoniului arhitectural și cultural, street-art, proiecte destinate păturilor defavorizate din municipiul Chișinău, turism etc.);
– orașe inteligente, orașe verzi durabile (Smart city, green cities:) aplicarea TIC pentru ameliorarea serviciilor prestate de Primăria municipiului Chișinău, inovații și cercetare, eficiență energetică, aplicații IT pentru energie regenerabilă, pilotarea managementului inteligent al energiei, adaptarea la schimbările climatice;
– democrație locală (implicarea locuitorilor mun. Chișinău în procesul decizional local);
– educație, tineret și sport (instruiri non-formale, trening-uri, vizite de studiu, susținerea cercetării, artei și culturii);
– diseminarea, monitorizarea activității autorităților administrației publice locale.

În cazul în care propunerea de proiect poate fi încadrată în mai multe domenii, aplicantul trebuie să opteze pentru domeniul pe care îl consideră cel mai potrivit/relevant;

Pentru a înainta inițiativa de proiect, persoana interesată va trebui să completeze un formular-tip de aplicare, care va fi disponibil pe pagina web oficială a Primăriei municipiului Chișinău, împreună cu alte informații privind modalitatea de participare și componența dosarului.

Menționăm că Programul se desfășoară în conformitate cu prevederile Regulamentului BC, aprobat prin decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 14/23 din 13 august 2020 „Despre aprobarea, în redacție nouă, a Regulamentului privind Bugetul Civil în municipiul Chișinău”.

ȘTIRI SIMILARE